Autoritățile de la București se pregătesc de înăsprirea sancțiunilor pentru șoferii vitezomani, un nou proiect de lege în acest sens fiind depus în Parlament. Proiectul a fost inițiat de liderul deputaților liberali, Gabriel Andronache, și este susținut de reprezentanții tuturor partidelor de guvernământ.
Proiectul de lege depus în Parlament prevede reglementarea unui nou prag de viteză, respectiv depășirea cu mai mult de 100 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autoturismul condus, pentru care se va aplica o perioadă mai mare de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice, respectiv 180 de zile.
Apoi, daca șoferul este prins din nou conducând cu o viteză de peste 100 km/h peste limita maximă admisă într-un interval de 6 luni de la data restituirii permisului de conducere, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice naționale se majorează de drept cu încă 30 de zile.
OUG 195/2002 se va modifica
În aceste condiții, OUG nr. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice va fi modificată și completată cu noi articole. Spre exemplu, articolul 102 va primi un nou alineat, cu următorul cuprins: “Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile săvărşirea de către conducătorul de autovehicul ori de tractor agricol sau forestier a faptei de depăşire cu mai mult de 100 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic”.
De asemenea, articolul 103, alineatul (2) se va modifica și va avea următorul cuprins: “în cazul în care conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai savarşeşte, într-un interval de şase luni de la data restituirii permisului de conducere, o nouă faptă prevăzută la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3), art. 102 alin (4) sau art. 102 alin (5), perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce aplicată pentru săvarşirea faptei se majorează de drept cu încă 30 de zile. Perioada de suspendare majorată se comunică în termen de 15 zile de la data aplicării sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce”.